Consiliere Parinti
- THE STORY OF AUTISM
Conform Ford, Shallcross, Mauss, Floerke, & Gruber (2014), parintii copiilor cu autism sunt o categorie predispusa la stres parental si stare de bine scazuta din cauza provocarilor pe care le aduce cresterea unui copil cu nevoi speciale.
Simptomatologia specifica tulburarilor din spectru autist poate creste stresul parental si poate scadea calitatea asupra vietii perceputa de parinti (Postorino, et al, 2017).
Calitatea perceputa asupra vietii include domenii precum: sanatatea generala, functionarea fizica, mentala si sociala.
Confruntati cu diferite provocari, parintii sunt predispusi la niveluri crescute de oboseala fizica, deprivare de somn, stigmatizare, cerinte financiare exagerate care au impact asupra vietii psihologice (Vasilopoulou & Nisbet, 2016).
Parintii sunt resurse principale in functionarea optima a copiilor cu autism.
Adaptabilitatea scazuta a copiilor cu autism poate predispune la stres parental. Stresul parental ingreuneaza procesul de educare speciala al copiilor.
Astfel, calitatea scazuta asupra vietii, rusinea, vinovatia parintilor ii pot predispune pe acestia la o relatie disfunctionala cu copiii lor, ceea ce poate accentua simptomatologia specifica tulburarilor de spectru autist (Da Paz & Wallander, 2017).
Da Paz & Wallander (2017) conchid ca sunt eficiente tehnicile de relaxare si gestionare a stresului, strategiile de mindfulness, scrierea expresiva respectiv terapia prin acceptare si
angajament.
Auto-compasiunea asigura grija pentru propria viata emotionala si poate sa ofere sens si conectare cu un moment dificil.
Este asociata cu o serie de beneficii, printre care angajarea in comportamente sanatoase, printre care activitate fizica, mese echilibrate, consum moderat de alcool.
Conform Neff & Faso (2015), autocompasiunea este asociata pozitiv cu satisfactia asupra vietii, cu speranta si capacitatea mai mare de reangajare in urmarirea unui scop. Pe de alta parte, este asociata negativ cu depresia si stresul parental (Neff & Faso, 2015).
De asemenea, autocompasiunea este asociata cu autoeficacitate crescuta, niveluri crescute de speranta si tendinte scazute de ruminare asupra gandurilor negative (Tiwari, Pandey, Rai, Pandey, Verma, Parihar, … & Mandal, 2020). Neff & Faso (2015) arata ca abilitatea parintilor de a se sprijini pe ei insisi, de a-si accepta propria viata poate genera resurse emotionale care asigura disponibilitate in relatia cu propriul copil.
Autocompasiunea previne sentimentul de izolare in rolul de parinte si permite acceptarea propriilor greseli, in lipsa unui sentiment de incompetenta. simtindu-se conectati in interiorul lor, ar putea sa simta mai putina nevoie de a primi grija, afectiune din parte copiilor lor (Neff & Faso, 2015)
Autocompasiunea poate oferi sens si conectare, forte interioare care pot ajuta parintii in a-si sustine copilul in dezvoltarea lui cognitiva, motrica, socio-emotionala. In lipsa unor parinti care accepta momentul dificil prin care trec, copiii se pot opri din dezvoltare, iar acest lucru are efecte negative in plan individual, familial, dar mai ales la nivel de societate. Este esential ca la nivelul comunitatii, copiilor cu nevoi speciale sa li se ofere sansa sa isi exploateze potentialul fara a fi evitati, blamati, neintelesi.
Articolele de specialitate arata ca tulburarile psihologice ale parintilor au efecte negative asupra copiilor tipici (Cimino, Cerniglia, & Paciello, 2015). Atunci cand acestia sunt expusi la
depresie, anxietate, respectiv probleme de alimentatie ale parintilor, copiii inregistreaza profile dezadaptative de dezvoltare (Cimino, Cerniglia, & Paciello, 2015).